Premieră: „Nasty”. Un portret pentru eternitate

Pe 16 aprilie 2024 se lansează, printr-o premieră de gală la Sala Palatului, un documentar biografic dedicat primului număr 1 (între 1973-1974) din istoria clasamentului mondial al Asociației Profesioniștilor din Tenis (ATP), românul Ilie Năstase. „Nasty”, film semnat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu, construiește convingător, din numeroase straturi, portretul cinematografic al unui personaj fascinant.

Ilie Năstase la Turneul de tenis de la Wimbledon din 1974 – imagine din „Nasty”, regia Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu FOTO Transilvania Film

Ilie „Nasty” Năstase nu este un role model, ci un rockstar estic/balcanic al rachetei, cu bune și cu rele. Ca regizor al unui asemenea film, este foarte ușor să cazi în capcana personajului tău, fie ridicându-l în slăvi pentru rezultatele sale sportive remarcabile, fie împroșcându-l cu noroi pentru comportamentul său impulsiv și imprevizibil, deopotrivă de pe teren și din afara acestuia. Din fericire, cei trei realizatori au reușit să păstreze justa măsură, conferind astfel complexitate și veridicitate portretului rezultat.

Marele atu al documentarului îl constituie, desigur, valoroasele materiale video cu Ilie Năstase, majoritatea folosite pentru prima oară într-un film, pe care cineaștii le-au adunat cu tenacitate din diverse arhive românești și străine. Însă sutele de ore de footage utilizabil au ridicat și două mari provocări, anume selecția și structurarea secvențelor de arhivă intrate în film (și alternate cu declarațiile unor personalități ale tenisului/sportului mondial, adică familiarele talking heads, precum și cu filmări cu protagonistul azi).

Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu au găsit soluția oportună de a organiza materialele în jurul anului de maximă glorie al lui Ilie Năstase, 1972. A fost anul în care tenismenul român a câștigat finala de la US Open și a pierdut-o pe cea de la Wimbledon, a obținut una dintre cele patru victorii din Turneul Campionilor din palmaresul său, a fost finalist al Cupei Davis alături de Ion Țiriac, a devenit primul sportiv profesionist ce a semnat un contract de sponsorizare cu firma Nike, s-a căsătorit prima dată (cu belgianca Dominique Grazia) ș.a.m.d.

Pornind din 1972, realizatorii coboară în timp spre anii ’50, când micul Ilie a început să lovească mingea cu racheta, împreună cu fratele său mai mare, Costel, care părea mai talentat în acea vreme, urcă în 1976, când lipsa sa de sportivitate din meciul cu vest-germanul Hans-Jürgen Pohmann i-a adus blamul publicului nord-american și al întregii lumi, sau ajunge până în 2017, când, din postura de căpitan nejucător al echipei românești de Fed Cup, „Nasty” a făcut niște declarații deplasate despre Serena Williams; în urmă cu câteva decenii, asemenea declarații i-ar fi fost probabil iertate, dar atunci i-au adus o amendă substanțială și suspendarea. Evoluția protagonistului este bine pusă în relație cu contextul politic național și internațional al epocii sale (de pildă, cu deschiderea lui Nicolae Ceaușescu către Occident de la sfârșitul anilor ’60).

Salturile în timp revelează noi și noi fațete ale protagonistului: tenismenul irezistibil, rebelul cu cauză, clovnul injurios, teroarea arbitrilor, temperamentalul diabolic, colegul și prietenul generos, seducătorul în serie, superstarul mediatic etc. Sunt direcții ofertante, care ar putea fi dezvoltate cu succes și într-o miniserie. Dar, chiar și fără a-și permite să analizeze amănunțit toate laturile personajului, „Nasty”, filmul lui Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu, ne oferă eficient, fără a ne plictisi vreo clipă, liniile esențiale ale unui portret memorabil.